“Nu stiu altii cum sunt…”

… dar mie mi-e teama sa dezvalui lucruri dragi mie. Indiferent de natura acestora, fie acestea poze, piese, ganduri, citate, carti sau chiar persoane. In posesia mea fiind(vorbind de lucruri), acestea par speciale, deosebite; descoperindu-le, acestea, nestiute de nimeni altcineva, ma fac pe mine insumi sa ma simt unica, ceea ce este de fapt o iluzie.
Stiu ca, impartindu-le cu altii, acestea ar deveni un lucru obisnuit, o rutina – iar aceasta le va fura din valoare.Probabil ca totul porneste de la egoismul meu innascut, care pana acum s-a dovedit a fi mai mult un defect decat o calitate.
Probabil de aceea nu sunt o prietena atat de buna pe cat as fi vrut si probabil ca nu voi fi un parinte exemplar. 

Astfel, aici ar trebui sa pun un punct mare, pentru a nu mai fi asa cum sunt, in avantajul propriu. 

Nu vreau ca frica aceasta sa-mi fure din posibilitatea de a ma deschide in fata cuiva, de a permite lumii sa ma cunoasca exact asa cum sunt si cum nu mai este absolut nimeni.