de Ana-Maria
“Înfricoşător…
Credeam că sunt puternică şi neînfricată…
Speram că într-o zi voi distruge demonii proprii…
Visam la dimineaţa în care mă voi trezi cu o dorinţă nebună de a trăi cu adevărat…
Acum mă simt inutilă, naivă şi pustie. E greu şi nu mai vreau să continui lupta a cărei învingatoare o cunosc deja.
O obsesie bolnavă, ce soarbe din paharul umplut pînă la virf cu şampania fericirii mele. Sfirşindu-l, nemiloasă, zdrobeşte pocalul aruncînd cioburile în vînt.
Ştie că atîta timp cît e alaturi nu am nevoie de nimic…
De nimeni.
Gînduri din vechiul meu jurnal.
Recitindu-le, ma doare să ma văd atît de sfîşiată. Mi-e milă de mama ce a fost nevoită să îşi vadă copilul rece şi nepăsător. Mi-e ruşine de prietenii ce niciodată nu s-au simţit apreciaţi îndeajuns căci întodeauna eram mult prea ocupată de idei bolnave.
Nu e vina nimănui şi urăsc ceea ce am fost.
Acum e diferit!!!
Oficial, pun punct şi iau totul de la început.
Iubesc viaţa şi oamenii iar sufletelul îşi doreşte primăvară mai mult ca orîcind.
Voi fi fericită.
Sunt fericită 
