Oamenii frumoși nu apar de nicăieri. Oamenii frumoși nu ‘au loc’ așa, pur și simplu. Aceștia parcurg un drum lung, greu, anevoios pînă ating culmea la care ajung să se bucure în sine de admirația muritorilor de rînd din jur.
Noțiunea de “frumos” nu se atribuie unor ochi ce par inocenți sau a unui zîmbet ce dezvaluie o gamă perfectă de dinți imaculați. Frumos nu te naști, frumos devii. Și aceasta pornește de la o căutare a sinelui ce provoacă persoana să cunoască mai multe decât ar fi aflat la o limitare la cunoștințele superficiale.
Frumoasă e persoana care învață, care descoperă și creează din micul său subconștient o lume fermecătoare doar a sa, umplută pînă la refuz de meditații și cugetări asupra celor mai simple, dar și semnificative aspecte ale vieții.
Frumoasă e domnișoara care își lasă șuvițe pe tâmple,care să îi îmblânzească chipul, care își pune în valoare frumusețea trupului prin dezvăluirea minimului necesar, pentru a stârni curiozitate, imaginație.
Aceasta atrage prin simplitate, vorbe gândite, o reformulare a lor pentru a nu răni sentimentele apropiaților și o expunere directă a lor pentru a-i trezi pe alții la o realitate neplăcută, dar necesară.
Care surprinde prin naturalețe, prin diversitatea atitudinilor pe care le abordează în diferite situații. Care poate fi și fragilă în brațele lui, și decisivă în a pune un punct ferm fără a clipi.
Ea știe să mulțumească decent unui compliment, pentru că știe ca orice manifestare a admirației din partea celor din jur trebuie acceptată drept o onoare meritată și nu o tentativă de lingușire.
Ea nu-și dă aere de ființă perfectă, pentru ca nu e, și nu încearcă să sugereze nicicând, nimănui acest lucru, nici măcar în glumă. Ea nu vorbește părând, în același timp, că se ascultă, și nu ridică vocea pentru a se face ascultată.
Ea zîmbește, dezvăluindu-și gropițele, străinilor, copiilor,florilor, păsărilor și tuturor lucrurilor minuscule, invizibile ochilor obosiți și sumbri ai celorlalți, pe care le păstrează undeva adânc în suflețelul ei pentru a răscoli prin ele în zilele lungi de ploaie.
Ea nu crede în idealuri, pentru că nu vrea să devină copia fidelă a cuiva. Ea vrea să fie Ea și doar Ea. Și asta îi este de-ajuns. Pentru că aceasta o face frumoasă, în cel mai simplu și direct sens al cuvântului, pe care m-am străduit atât de mult să-l expun în aceste câteva rânduri.
